PARTENERI



PROGRAMUL 4
„PARTENERIATE ÎN DOMENIILE PRIORITARE” 2007-2013

Cercetari privind implicarea universitatilor romanesti in restructurarea urbana si dezvoltarea regionala (2007 -2010) , nr. 91-028/2007 - Ianos Ioan

RAPORT STIINtIFIC SI TEHNIC






Etapa I: Analiza potentialului tehnico-stiintific de implicare a universitatilor în restructurarea urbana si dezvoltarea regionala Obiectivele fazei de executie

Aceste obiective au fost dominate de accentul pus pe Analiza potentialului tehnico-stiintific de implicare a universitatilor în restructurarea urbana si dezvoltarea regionala. În conformitate cu planul detaliat de realizare, aceasta etapa se va continua, pe fond, cu cea urmatoare, ambele având drept scop întreprinderea unei analize riguroase la nivelul modului în care universitatile, prin structura si potentialul lor creativ, s-au implicat în procesele de restructurare urbana si de dezvoltare regionala.

În consecinta, obiectivele acestei etape au fost reprezentate de o documentare foarte ampla asupra notiunilor si conceptelor de baza, precum si asupra modului în care universitatile s-au implicat în astfel de procese. Aceasta documentare s-a efectuat prin analiza unei literaturi foarte vaste, internationale si nationale, care sa permita o racordare facila a rezultatelor obtinute la studii comparative asupra relatiei universitate-oras-regiune.

Un al doilea obiectiv a fost de a întreprinde o analiza asupra modului în care s-au implicat universitatile românesti în restructurarea urbana si în dezvoltarea regionala pâna în prezent, relevându-se o tipologie a acestora dupa gradul de conexiune cu mediul local sau regional. În cadrul acestei etape activitatile derulate au vizat o analiza individuala pe cele doua directii: implicarea în cazul restructurarii urbane, respectiv al dezvoltarii regionale.

 Totodata, s-au întreprins analize vizând diferentierile teritoriale în modul de implicare, rezultând ca, din acest punct de vedere, exista o anumita corelatie între structura universitatilor si potentialul acestora de implicare în cele doua problematici generale. 


   
    Rezumatul fazei de executie

Prima etapa de elaborare a acestui proiect a avut un rol deosebit în demararea activitatii care se va derula pe parcursul a trei ani de studiu. Axarea acesteia pe documentare si pe analiza modului de implicare a universitatilor în cele doua procese fundamentale pentru calitatea vietii, restructurare urbana si dezvoltare regionala, a permis cunoasterea conceptelor de baza, precum si a modalitatii în care potentialul acestor institutii de învatamânt superior a fost utilizat.
                    Transformarea universitatilor din simple prestatoare de servicii superioare în producatori de cunoastere atrage dupa sine o schimbare radicala a raporturilor cu mediul înconjurator, respectiv cu comunitatile urbane si rurale, precum si cu cele regionale. Localizarea universitatilor într-un anumit context spatial le permite acestora testarea anumitor teorii de dezvoltare si amenajare, participarea la dialogul intracomunitar, ca un partener care trebuie sa fie ascultat prin pertinenta solutiilor ce le propune, atât pentru rezolvarea crizelor, cât si pentru atingerea anumitor tinte fixate de orasele sau regiunile în care acestea functioneaza.

În cadrul proiectului se demonstreaza potentialul pe care îl are o universitate în procesele de dezvoltare urbana si regionala. În ambele situatii se subliniaza cele trei aspecte esentiale: formare, expertiza si consultanta, cu nuantarile ce decurg din specificul celor doua procese. Întrucât nu este indiferent modul de distributie spatiala a universitatilor, s-a întreprins o analiza detaliata a acestora si asupra potentialului lor de instruire.

Pe ansamblu, trebuie remarcat ca în România localizarea universitatilor depinde de marimea oraselor în care se afla ceea ce poate fi benefic pentru universitati si populatie care beneficiaza reciproc de aceasta realitate. Localizarea universitatilor în orasele mari (inclusiv dependenta universitatilor de acestea) ne conduce la ideea unui model de localizare de tip francez (înainte de descentralizare) sau mai degraba de tip sovietic. În opozitie cu aceste modele se plaseaza cele german si britanic de localizare a universitatilor în orase mai mici sau aflate în jurul unui mare oras. Explicatia poate consta si în faptul ca modelul francez, dar mai ales cel sovietic, de organizare a vietii publice si de stat, se caracterizeaza prin trasaturi autoritar-centraliste, iar modelul românesc nu ar fi decât o continuare a organizarii anterioare anului 1990. În acelasi timp, aceasta situatie poate fi doar o coincidenta si ca este vorba de forta inertiala a traditiei, care a impus marile centre urbane ale României pe pozitia de centre universitare de prim rang.

 O a doua trasatura a învatamântului superior românesc consta în dominarea învatamântului superior de stat (peste ¾ din numarul total de studenti). Învatamântul privat, fiind foarte tânar, n-a reusit sa se impuna decât partial pe piata educationala. Atât în valori absolute, cât si în valori relative universitatile de stat le depasesc pe cele particulare si acestea nu pot fi comparate direct.

Un aspect extrem de interesant ofera analiza întreprinsa asupra potentialului de cercetare din universitati. Având în vedere principalele distorsiuni relevate în distributia elementelor de infrastructura a cercetarii universitare, s-au considerat necesare câteva actiuni cu efecte asupra implicarii universitatilor în procesele de dezvoltare urbana si de dezvoltare regionala. Astfel, se poate remarca atentia pe care universitatile trebuie sa o acorde centrelor de cercetare, care sunt direct sau indirect implicate în cele doua procese. Pentru o astfel de actiune este necesara: realizarea de retele de cercetare universitara pe domenii la nivel national si participarea în comun la proiecte nationale si internationale; realizarea de clustere interdisciplinare la nivel de centre universitare complexe, prin care sa se asigure transferul de cunostinte dintr-un domeniu fundamental în altul si de aici în domeniul practic-aplicativ al dezvoltarii urbane si regionale; dezvoltarea unei cercetari selective în centrele universitare mai mici, care sa asigure pe lânga activitati didactice specifice o cercetare focalizata pe unul sau doua domenii de baza.

 Evident ca un spatiu relativ important este acordat modului de implicare a universitatilor în domeniul restructurarii urbane. Dupa ce se defineste acest proces foarte complex, care este strâns conectat cu destructurarea industriala si cu tertiarizarea se face o analiza atenta asupra modului în care universitatile s-au implicat în analiza urbana. Concluzia este ca exista patru categorii de universitati: cele care se implica permanent (remarcându-se Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti, la care se adauga universitatile tehnice din cele patru orase mari ale tarii: Bucuresti, Iasi., Cluj-Napoca si Timisoara), cele care se implica frecvent (12 universitati, dominant cele cu o structura mixta – se impun Universditatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucuresti si Universitatea „Al.I.Cuza” din Iasi), cele care se implica sporadic (se disting circa 30 de universitati, între care apar si 3 particulare), precum si cele care nu au fost implicate în procesele de dezvoltare urbana.

Dezvoltarea regionala se bazeaza pe o politica bine definita, pe un cadru institutional si pe instrumente operationale, ceea ce face ca o buna parte a fondurilor europene sa fie directionate spre acest obiectiv. Dupa ce se face o analiza a modului în care a evoluat procesul de dezvoltare regionala în tara noastra, inclusiv acela de diminuare a disparitatilor, se detaliaza gradul de implicare a universitatilor într-un astfel de proces. Rezultatul analizei este ca dintre toate universitatile, permanent este angrenata în procesul de dezvoltare regionala UAUIM din Bucuresti. Aceasta se detaseaza atât prin numarul mare si relativ constant de proiecte în domeniul amenajarii teritoriului si al dezvoltarii spatiale, cât si prin activitatea de consultanta pe care o presteaza cadrele didactice în diferite institutii centrale. Frecvent sunt implicate în procesele de dezvoltare regionala 20 de universitati, în general mari, cu structuri complexe. Proiectele sunt în principal rodul colaborarii interdisciplinare si vizeaza domenii, precum cele de urbanism, geografie, economie, mediu, sociologie si inginerie. Accidental sunt implicate 18 universitati, pentru ca restul de circa 70 sa nu fi fost implicate în nici-un proiect de dezvoltare regionala în ultimii 3 ani. Aceste universitati care nu au fost implicate în procesul de dezvoltare regionala se suprapun în mare parte cu cele care nu au avut proiecte nici în domeniul restructurarii urbane. Din categoria celor de stat fac parte în primul rând cele care sunt specializate în domeniul artelor, muzicii, teatrului si sportului. La acestea se adauga universitatile de medicina si farmacie, care doar indirect deruleaza proiecte asupra calitatii vietii. Majoritatea universitatilor neimplicate apartin sectorului particular. Or se stie ca acestea, prin structura sunt focalizate cu precadere pe domenii economice si juridice si ca activitatea de cercetare în aceste institutii, mai ales în cele autorizate sa functioneze provizoriu este nesemnificativa.

În concluzie se poate remarca faptul ca rezultatele obtinute în aceasta prima etapa sunt de natura sa creeze o premisa foarte facorabila derularii cercetarilor în etapa urmatoare. Aceasta prin continut completeaza prima etapa, conturând o apreciere foarte exacta a potentialului de care dispun universitatile în pprocesul de implicare pentru rezolvarea unor probleme de natura teritoriala.

Etapa a II a Analiza structurii domeniilor (specializarilor) universitare cu potentiale implicatii in restructurarea urbana si dezvoltarea regionala; diferentieri spatiale

Obiectivele fazei de executie

In conformitatate cu planul detaliat de realizare, obiectivele majore ale acestei etape au fost: - studierea structurii domeniilor si specializarilor universitatilor prin prisma legaturilor potentiale pe care le-ar avea acestea cu tipurile de probleme privind restructurarea urbana a oraselor in care functioneaza si a regiunilor in care se afla; - aprecierea orientarilor si obiectivelor care au stat in atentia centrelor, institutelor sau echipelor de cercetare din universitati; inventarierea segmentelor vietii economico-sociale urbane sau regionale, care au fost abordate in studii intreprinse pana in prezent

Rezumatul fazei de executie

A doua etapa de realizare a acestui proiect a constituit un pas important in derularea cercetarilor, avand in vedere faptul ca s-au inventariat domeniile fundamentale, cele de licenta si specializarile existente la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare.

Universitatile se afla in procesul de reformare a programelor lor de studii, pentru a asigura o educatie centrata pe studenti. Fiecare universitate si-a creat un Centru de informare, orientare si consiliere profesionala , pentru a-i ajuta pe studenti sa profite deplin de avantajele pe care le ofera implementarea Procesului Bologna.

Studentii sunt sprijiniti in procesul de luare a deciziei in privinta filierei de studiu de aceste centre universitare de consiliere si indrumare profesionala.

Structurarea invatamantului superior romanesc pe 3 cicluri principale se bazeaza pe reorganizarea continutului programelor de studii, prin identificarea si definirea cunostintelor generale competentelor, precum si a abilitatilor profesionale specifice, pentru a raspunde cerintelor pietei muncii.

Diagnoza efectuata scoate in evidenta un prim factor de distorsiune: concentrarea cu precadere a infrastructurii universitare in 9 centre universitare, care detin peste ¾ din numarul total al studentilor si al cadrelor didactice. Capitala detine de trei ori mai multi studenti decat ponderea care i-ar reveni, avand in vedere ca detine sub 10% din populatia totala a tarii. Tinand cont ca in capitala se concentreaza un potential foarte ridicat de instruire si ca, de regula, capitalele au functii de reprezentare, chiar in domeniul cercetarii sau universitar, ce depasesc limitele nationale, aceasta pondere nu pare extrem de exagareta. Oricum, tendinta ultimilor 15 ani este cea de scadere a ponderii, de la aproximativ 38% la circa 32%.

In afara capitalei o puternica infrastructura universitara se concentreaza in alte trei centre universitare: Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, care totalizeaza peste ¼ din numarul total al studentilor. In aceste centre, infrastructura universitara este complexa, servind mai multor domenii fundamentale de stiinta: universitar, tehnic, medical, agricol, artistic. Daca analizam spatiile teoretice care ar reveni acestor centre universitare am observa cheltuielile extrem de mari pentru accesibilitatea potentialilor studenti spre aceste centre. Pentru a atenua o astfel de concentrare a institutiilor universitare, au aparut alte centre, care tind sa devina centre regionale, in regiuni istorice distincte (Craiova in Oltenia, Constanbta in Dobrogea, Oradea in Crisana) sau la interferenta influentelor regionale ale altor centre din prima categorie (Brasov, Sibiu sau Galati).

Tendinta de scadere a ponderii centrelor traditionale se mentine si se accentueaza, datorita aparitiei de noi centre universitare cu rol regional, situate in spatii cu potential uman ridicat. Este vorba de regiuni istorice precum Dobrogea si Crisana, dar si de alte spatii situate la interferenta unor regiuni istorice (zona Arad, sudul Moldovei, Maramures, s.a.). Aceasta explica fulminanta crestere a numarului de studenti in cazul centrelor regionale Constanta si Oradea. Pentru centrele traditionale, desi in valoare absoluta se inregistreaza o crestere importanta, totusi in valoare relativa marcheaza o descrestere, datorita ponderii noilor centre universitare.

Pentru anul 2007-2008, universitatile au organizat concurs de admitere in cadrul a 15 domenii fundamentale, ce se impart in 70 de domenii de licenta, incluzamd 299 de specializari.

Fata de anul anterior, au aparut trei noi domenii de licenta: inginerie forestiera, ingineria produselor alimentare si ingineria autovehiculelor si 9 specializari: studii de securitate, moda, scenografie si eveniment artistic, design ambiental, arta monumentala, amenajarea si planificarea peisajului, controlul produselor alimentare, geofizica si ingineria sistemelor de energii regenerabile.

Dintre regiunile de dezvoltare unele au prezente structuri reprezentative pentru toate domeniile. In aceasta categorie se incadreaza Regiunea Bucuresti-Ilfov si Regiunea Centru, care sunt echilibrat structurate sub aspectul diversitatii. Regiunea de Nord-Est nu are prezente domeniile militar si arte-sport, alte patru nu au prezente cate patru domenii, iar Regiunea de Sud-Est este cea mai saraca din acest punct de vedere.

Domeniul Stiinte exacte este prezent la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare, cu dominatia Capitalei unde apare un numar mare de specializari-16. Universitatile particulare se regasesc in vest: Timisoara, Arad si in Bucuresti, dar cu un numar mic de specializari.

In cadrul domeniului Stiinte ale naturii domeniile de licenta apar in 15 centre universitare, detasandu-se, prin numarul de specializari, centrele traditionale: Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi. Unele orase: Arad, Targu Mures dispun doar de institutii particulare acreditate.

Stiintele umaniste sunt prezente in mare masura in mare masura in toate regiunile de dezvoltare, remarcandu-se regiunea Nord-Vest prin Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, regiunea Nord-Est: Suceava, Iasi. Se constata un numar mare de specializari in universitatile particulare din Arad si Bucuresti.

Domeniul Teologie are cea mai mare reprezentare in jumatatea nordica a tarii, explicabil prin structura confesionala a populatiei din regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est. Apare un numar mai mare de specialiyari la nivelul centrelor Bucuresti, Arad.

Facultatile din domeniul Stiintelor juridice sunt prezente in 17 centre universitare, cu un oarecare echilibru in numarul de specializari, cu exceptia Capitalei, care se detaseaza cu 10 specializari existente la nivelul universitatilor de stat.

Domeniul Stiinte sociale si politice, cu un numar de 8 domenii de licenta, este dominat ca reprezentare a numarului de specializari de Bucuresti, datorita aportului deosebit al universitatilor particulare acreditate sau autorizate. Aceeasi situatie, dar la o scara diferita o regasim la arad, bacau , Targu Mures.

Specializarile din domeniul Stiinte economice sunt numeroase -40- si sunt prezente in 22 centre la care se adauga numeroase filiale. Este de mentionat existenta a numeroase institutii particulare, care sunt la acelasi nivel, ca numar de specializari, cu cele de stat: Constanta, Pitesti, Targu Mures sau chiar le depasesc: Bucuresti, Bacau.

Reprezentarea domeniului Arte este relativ dominata de Bucuresti, capitala find urmata de un pluton de trei trei orase: Iasi, Oradea, Timisoara, pe cand regiunea Centru are cea mai echilibrata repartitie teritoriala: Sibiu, Brasov, Targu Mures.

Domeniul Arhitectura si urbanism apare doar in patru regiuni, in centre cu traditie: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca si Oradea, Timisoara, cu o prezenta modesta a facultatilor particulare acrediate (Bucuresti).

Facultatile din domeniul Educatie fizica si sport sunt inserate in 17 centre universitare, cu o distributie aproape uniforma la nivel teritorial. Este de mentionat prezenta masiva a universitatilor particulare in vestul tarii: Arad, Timisoara, cat si la Bucuresti.

In domeniul Stiinte agricole si silvice situatia este usor diferita, insa cu diferentieri intre aria intracarpatica si extracarpatica, desi in aceasta din urma, ponderea populatiei active din agricultura este mult mai ridicata. Sistemul paritar definit de doua institutii de acelasi profil in ambele arii (intracarpatica - Timisoara si Cluj-Napoca; extracarpatica - Bucuresti si Iasi) nu este echitabil, din cel putin doua motive: populatia si suprafata spatiului extracarpatic sunt de doua ori mai mari, iar suprafata agricola inregistreaza aceeasi disproportie.

Domeniul Medicina veterinara are cea mai redusa distributie an teritoriu, doar patru centre universitare au specializari de acest fel: Bucuresti (singurul in care apare si sectorul particular), Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi. Stiintele ingineresti dispun de cel mai mare numar de domenii de licenta-26-si inregistreaza un numar record de specializari in Bucuresti (117), fiind accesibile in 22 centre universitare. Se observa o prezenta mai discreta a facultatilor particulare, doar la Bucuresti, Timisoara si Arad, Sibiu, Constanta

In domeniul sanatate surprinde echiparea foarte disproportionata a teritoriului cu institutii sau facultati de profil. La nivelul institutiilor putem remarca existenta in aria intracarpatica a trei universitati (Cluj-Napoca, Timisoara si Targu Mures), iar in afara acestuia a doua (Bucuresti si Craiova). Aceasta discrepanta se accentueaza, daca adaugam faptul ca in aria intracarpatica exista alte patru facultati de medicina in alte patru centre universitare (Oradea, Brasov, Sibiu si Arad, ultima particulara), iar in cea extracarpatica doar una singura (Constanta), avem imaginea reala a discrepantelor privind accesul la invatamantul medical al potentialilor studenti.

Domeniul stiinte militare si informatii (inclusiv specializarile de Comunicare si relati Publice-informatii, Psihologie-informatii) are o localizare redusa, adresandu-se doar cetatenilor romani, cu domiciliul stabil in Romania, alaturi de Capitala, fiind prezente doua orasedin regiunea Centru: Sibiu si Brasov.

Concluzia este ca reteaua invatamantului superior trebui optimizata in raport de numarul populatiei si de necesitatea accesului echitabil al populatiei la serviciile universitare. Pentru ca deocamdata sunt dezavantajate exact zonele istorice cele mai sarace (in primul rand Moldova), se impune o politica de stat coerenta in acest sens, pentru echiparea teritoriala echilibrata in domeniul educatiei tertiare.

O analiza sintetica intreprinsa asupra volumului de informatii legate de proiectele existente la nivelul universitatilor care au tangenta cu procesul de restructurare urbana locala ne arata ca acestea participa foarte diferit la rezolvarea unor probleme locale. Cert este ca exista foarte multe perspective pentru constituirea unei relatii de cooperare directa intre municipalitati si universitati, ultimele avand un potential inca nevalorificat decat accidental si/doar in anumite secvente sectoriale.

Avand in vedere modul si gradul de implicare a universitatilor in procesul de restructurare urbana distingem urmatoarele categorii de universitati: universitati implicate permanent in procesele de restructurare urbana, universitati implicate frecvent in rezolvarea unor probleme majore de restructurare urbana, universitati implicate episodic in restructurarea urbana, universitati neimplicate in restructurarea urbana.

Avand in vedere distributia teritoriala a universitatilor din Romania, in ciuda concentrarii excesive la nivelul capitalei, putem remarca un potential de implicare destul de ridicat. Nu sunt regiuni ale tarii care sa nu posede cel putin doua universitati mari sau mijlocii, acoperind o paleta foarte larga de domenii. Printre aceste domenii sunt si cele care au incidenta directa asupra dezvoltarii regionale.

Studiul intreprins asupra volumului de informatii privind proiectele care au ca obiect elemente de dezvoltare regionala demonstreaza o implicare mai mult accidentala decat una sistematica a universitatilor in acest domeniu. Implicarea universitatilor o regasim mai ales la nivelul fromarii initiale si prin masterat/doctorat si mai putin la nivelul cercetarilor efectuate in favoarea dezvoltarii regionale. In acest domeniu exista, insa, un potential formidabil, care se poate concretiza intr-o corelare a preocuparilor individuale de cercetare cu obiectivele directe ale dezvoltarii regionale.

Etapa III: Individualizarea proceselor si formelor de restructurare urbana, precum si a disparitatilor intra-regionale

Etapa III din cadrul acestui proiect constituie o etapa importanta in fotografierea nivelului de dezvoltare a teritoriului, in cunoasterea mecanismelor si a formelor care caracterizeaza procesele actuale de dezvoltare urbana si regionala, in individualizarea categoriilor de nevoi privind dezvoltarea si gestiunea subspatiilor regionale.
Procesul complicat al tranzitiei dinspre economia centralizata spre economia de piata si integrarea tot mai rapida si profunda in structurile europene dupa reunirea formala in marea familie a statelor democratice europene care este Uniunea Europeana imbraca forme diferite la nivel urban si regional/intra-regional. Restructurarea urbana, in ciuda reglementarilor in materie de urbanism a urmat un traseu haotic, generat de faptul ca planurile urbanistice generale au putut fi modificate, uneori radical, prin planuri urbanistice zonale si ca, datorita presiunii marilor orase, comunele sau orasele mai mici din jur nu au rezistat tentatiei de a oferi spatiu pentru extinderea ariilor rezidentiale, comerciale si industriale.
Un prim set de elemente scoate in evidenta universitatea ca institutie apta de a sustine procesele de restructurare urbana si dezvoltare regionala/intra-regionala. Prin productia de cunostinte si de specialisti, universitatea este direct implicata in cresterea capacitatii de gestionare a proceselor respective. Insertia optima a acesteia in dezvoltarea teritoriala trebuie sa se bazeze pe un principiu individualizat si difuzat de universitati: respectul fata de spatiu. Acest principiu capata conotatii valorice superioare daca este respectat in principal de profesionisti in materie de amenajare urbana si regionala, intrucât de calitatea proiectelor acestora depinde de dezvoltarea durabila a unor comunitati.
Restructurarea urbana este un proces normal, care decurge din dinamica intra-urbana a oricarui oras. Aceasta poate fi asemanata mai mult cu un proces de auto-organizare pe termen lung si ultra-lung decât un proces voluntarist de orientare a evolutiei unui oras spre anumite tinte fixate de comunitatile respective sau de decidentii acestora. Pentru intelegerea mai corecta a procesului si a formelor de restructurare urbana a fost necesara trecerea in revista a principalelor procese remarcate de-a lungul timpului in materie de dinamica intra-urbana: urbanizarea extensiva, sub-urbanizarea, peri-urbanizarea si gentrificarea.
Privit ca proces de reasezare a structurilor urbane, ca urmare a dinamicii vietii social-economice, in general, sau/si ca proces urmând o tranzitie majora de la un tip de dezvoltare la altul, restructurarea urbana naste noi rupturi si distruge vechile rupturi functionale. Frecvent, le accentueaza pe intervale scurte de timp. Prin urmare, procesul de restructurare urbana trebuie privit, pe de o parte ca un proces de diminuare a disfunctionalitatilor interne si de atenuare a marilor rupturi remarcate la nivelul structurilor urbane, iar pe de alta parte ca unul de adaptare continua la exigentele unei „populatii mai pretentioase”. Aceasta, de la nivelul standardelor de omogenizare sociala impuse de ideologia comunista, trece la alte standarde caracteristice unei vieti libere, in care capacitatea intelectuala si de munca se reflecta in exigente vis-a-vis de modul de locuire si de viata in general. Un exemplu este edificator pentru aceasta: populatia Bucurestiului, care se cifreaza la circa 2 milioane de locuitori, trece de la circa 150.000 de autoturisme la aproape 1,7 milioane. In plus, numarul celor care au parasit apartamentele pentru a se muta in case individuale depaseste in ultimii 20 de ani cifra de 180.000. Extrapolând aceste elemente la nivelul marilor orase vom putea evalua cantitativ si calitativ schimbarile in materie de presiune umana asupra structurilor urbane.
Studiul face o legatura directa intre rupturile functionale mostenite, procesul de industrializare si de crestere exploziva a spatiilor locative, pe de o parte, si procesele de dezindustrializare si de reconversie a terenurilor urbane. Cu alte cuvinte unele rupturi fizionomice si functionale au fost inlocuite cu altele, având cauze diferite. In acest sens se individualizeaza mai multe clase de centre universitare in raport de rupturile interne remarcate in structura oraselor respective, relevând centre urbane cu rupturi fundamentale (Târgu Jiu), cu rupturi majore (Bucuresti, Craiova, Iasi, Cluj-Napoca, Alba Iulia si alte centre urbane universitare), cu rupturi functionale importante (Suceava, Arad, Târgu Mures) si cu rupturi functionale nesemnificative (orase mici – Sebis, Amara, in care sunt localizate unele filiale ale marilor centre universitare. In geneza acestor rupturi elementele esentiale au fost reprezentate de viziunea utopica privind orasul socialist (definit ca un spatiu intim intre pieton, strada si bloc, in care industria era considerata ca singura activitate cu caracter urbigen) si deciziile arbitrare ale decidentilor. Schimbarile in peisajul urban au putut fi posibile datorita intensitatii si formelor pe care le-a cunoscut procesul de industrializare.
Principala provocare a procesului de restructurare urbana este reprezentata de marile habitate urbane, considerate astazi ca anomalii ale caror efecte asupra orasului in general si asupra locuitorilor acestuia trebuie sa se amelioreze permanent. Studiul scoate in evidenta care este starea acestor mari habitate urbane, care sunt principalele probleme si cum ar putea fi reintegrate in oras, pentru ca acesta sa-si defineasca mai bine identitatea urbana.
Restructurarea urbana inseamna si restructurarea retelei urbane. In acest sens este vorba de analiza starii sistemului urban national si a principalelor distorsiuni de la nivelul acestuia sau de la nivele regionale. Hipertrofia unor centre regionale, alaturi de capitala, subdimensionarea anumitor segmente ale ierarhiilor urbane sunt elemente care pot fi partial „controlate” printr-o politica teritoriala de dezvoltare a invatamântului superior ce sa valorifice efectele de amplificare a economiilor de aglomerare pe care le poate avea o universitate.
A doua mare parte a studiului se axeaza pe studiul disparitatilor intra-regionale, disparitati determinate utilizând patru categorii de indicatori, axate pe: cantitatea si calitatea potentialului uman, nivelul de dezvoltare economica, gradul de modernizare a infrastructurii si pe standardul de viata familial. Sistemul de referinta pentru individualizarea disparitatilor intraregionale a fost cel regional. Pentru a explica mai bine decalajele intraregionale si pentru a da posibilitatea unor analize comparative, s-a considerat necesara prezentarea intr-o prima etapa a principalelor disparitati regionale. S-a constatat cu surpindere ca dupa 10 ani de aplicare a politcii de dezvoltare regionala in
România, regiunile sarace au devenit mai sarace, iar cele bogate mai bogate. Cu alte cuvinte s-au adâncit disparitatile regionale.
Intrebarea fireasca pe care ne-am pus-o este aceea daca exista vreo influenta a acestui proces asupra adâncirii nivelelor intraregionale? Rezultatele sunt foarte clare. Aceleasi fenomene s-au intâmplat si la o scara inferioara, iar aici discrepantele cele mai mari s-au remarcat intre comunele suburbane ale marilor orase si comunele situate in arii profund dezavantajate.
Cu exceptia regiunii Bucuresti, care se detaseaza la nivel national, regiunea West, suprapusa aproape in totalitate pe provincia istorica Banat, si regiunea Centru, corespunzatoare Transilvaniei centrale se impun prin cel mai mic numar de locuitori afectati de procesul subdezvoltarii. Regiunea de Nord-Vest, care cuprinde o parte din Transilvania, Crisana si Maramures, se apropie ca valori ale ponderii populatiei din ariile profund dezavantajate de provinciile istorice cu cele mai mari valori: regiunile Nord-Est si Sud.
Valori relativ reduse sunt inregistrate de regiunea Sud-Vest, unde sunt afectati mai putin de 10% din populatie, situatie statistica ce nu reflecta intru-totul realitatea. In deformarea acestei realitati un rol important a revenit rolului pe care l-au avut activitatile miniere din bazinul carbonifer al Olteniei.
Studiul disparitatilor intraregionale releva in principal ariile slab dezvoltate, care sunt repartizate in fiecare dintre regiunile tarii, având arii de acoperire teritoriala diferentiata. Examinând distributia valorilor indicelui global de dezvoltare comunala la nivel national vom observa ca cele mai ridicate valori sunt inregistrate in spatiile montane. Aceasta inseamna ca resursele mult mai variate si mai constante ale muntelui au fost determinante in asigurarea unor alternative de dezvoltare pentru localitatile din spatiile respective, in raport cu cele din ariile de câmpie sau de deal. Cu alte cuvinte specializarea exclusiv agricola, axata pe culturile de câmp, nu are valente ridicate de crestere a nivelului de dezvoltare. Aceasta situatie este puternic accentuata de gradul mare de fragmentare a exploatatiilor agricole si de practicarea unei agriculturi de subzistenta. Exceptie fac de la aceasta regula spatiile suburbane si periurbane apropiate, care induc o anumita specializare pentru pietele agro-alimentare, remarcându-se prin specializarea pe legume si zarzavaturi.
In concluzie se poate remarca faptul ca rezultatele obtinute in aceasta etapa sunt de natura a oferi o imagine cât mai completa si concreta a proceselor de restructurare urbana si dezvoltare intra-regionala. Cu o astfel de informatie se poate trece mai usor la pasul urmator legat de sistemele de nevoi care pot fi individualizate la nivelul ariilor dezvoltate sau in curs de dezvoltare si de implicarea eficienta a universitatilor in procesele de dezvoltare urbana si regionala.